Observă-te-n oglindă și spune-ntruchipării
Că-i timpul de-o schimbare-n a rotunjimii dramă;
Acea remodelare stă-n infinitul zării
Ademenind bulucul și blestemând o mamă.
Dar pentru ce-i frumoasă când asurzitu-i pântec
Disprețuiește truda unei trăiri curate?
Sau cine-i drăgăstosul ce-ntru-n funebru cântec
Ar pune gard iubirii cu-a ei posteritate?
Tu ești modelul mamei și ea se prăpădește
În chipul de persoană ce-și vede iar trecutul;
Așa că prin fereastra secundelor privește
În ciuda unor riduri tot ce-a rămas avutul.
De vei mai fi în viață, când amintirea-ți piere
Înstrăinat vei sparge oglinda cu putere.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema trecerii timpului și a frumuseții efemere. Vorbitorul îndeamnă persoana contemplată să se reproducă pentru a învinge efectele timpului și pentru a lăsa o moștenire. Reflecția asupra oglinzii devine un simbol al conștientizării mortalității și al importanței perpetuării.