Admit, de muza mea nu ești legat,
Deci poți, fără constrângeri, să citești
Tot ce alți scriitori au dedicat
Frumosului, și-n fond să-i prețuiești.
Ești înțelept pe cât de falnic ești,
Mult mai presus de cât pot eu să spun,
Încât ești obligat să folosești
La vremuri noi, un scriitor mai bun.
Fă-o; în timp ce alții-au debitat,
Minciuni ce doar retorica le-admite,
Tu, cel perfect, ai fost înfățișat
De-al tău amic, în sincere cuvinte.
Cum te prezintă ei se potrivește
Celor boccii — pe tine te jignește.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă o recunoaștere a faptului că destinatarul nu este obligat să aprecieze doar creațiile autorului. Îl încurajează să caute inspirație și la alți scriitori, subliniind valoarea sincerității în portretizarea sa, spre deosebire de lingușirile altora.