Sonet tradus de Ion Frunzetti.
Noi doi, da-mi drept s-o spun, rămânem doi,
Chiar dacă una dragostea ne face.
Așa port singur pata de noroi
Pe care s-o-mpărțim nici nu mi-ar place.
Iubirile din noi au doar un leac,
Deși ne răzlețiră sorți potrivnici
Ce, chiar de nu-i vin dragostei de hac,
Din nopți de-alint pot face nopți de schivnici.
Eu nu-ți pot nici binețe da, rușine
De vina-mi grea să nu-ți fac ție-n lume.
Și tu-ntre oameni te ferești de mine.
Să nu-ți stirpești, vorbindu-mi, bunul nume.
Să nu-l primejduiești! Mi-ești drag, așa,
Ca-al meu fiind, a mea-i și cinstea ta.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste imposibilă, marcată de rușine și sacrificiu. Vorbitorul preferă să suporte singur povara, protejând astfel reputația persoanei iubite și acceptând distanța impusă de circumstanțe.
