Prieten drag, tu nu poți fi bătrân,
Ești cum te știu de mult, încântător,
Deși trei ierni, la recele lor sân,
Trei veri au luat din codru binișor.
Trei primăveri în toamnă s-au schimbat,
Căci anotimpuri se succed grăbit,
Și trei de-April în Iunie-au zburat
De când te știu; dar și-azi ești înverzit.
Și totuși, ca o limbă pe cadran,
Splendoarea trece, fala va scădea,
Că-ți vei păstra culoarea cred în van,
Căci tu pălești, dar eu nu pot vedea.
O, generații noi, vorbesc serios,
Nu veți vedea al verii chip frumos.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema trecerii timpului și a efectului său asupra frumuseții unui prieten. Vorbitorul observă schimbările subtile, dar inevitabile, pe care timpul le aduce, exprimând o melancolie față de pierderea frumuseții tinerești.