Unirea sufletelor mari nu are
Hotar, iubirea nu-i iubire dacă
Se schimbă când întâmpină schimbare
Sau când se pleacă celui care pleacă.
O, nu! Iubirea-i far aprins oricând,
Furtunile şi bezna să le-nfrunte ;
Stea navelor ce rătăcesc, purtând
Comori ce nu se ştiu sub-nalta punte.
Ea nu-i nebunul timpului, chiar dacă
Obraji şi buze roşii-i cad sub coasă.
Prin vreme trece fără ca să treacă,
Oricât i-ar fi ursita de tăioasă.
De nu-i aşa şi totu-i născocire,
Nicicând n-am scris, nicicând n-a fost iubire!
Sensul versurilor
Sonetul explorează natura eternă și imuabilă a iubirii adevărate. Iubirea este prezentată ca o forță constantă, care nu se schimbă în fața dificultăților sau a trecerii timpului, fiind un far călăuzitor și o valoare supremă.