Sunt ca bogatu-a cărui cheie-n taină
Îl duce la ferita lui comoară,
Pe care n-o scrutează des, de teamă
Că va toci plăcere-atât de rară.
De-aceea sunt puține zile faste,
Fiindcă-s înșiruite peste an
Ca pietrele în salbe, prețioase,
Ori ca bijuteriile-n colan.
Așa-i și timpul care te păstrează
La pieptul meu, precum dulapul care
Veșmântului ales îi etalează
Când clipa vine-ascunsa lui splendoare.
Ferice ești, victorios prosperă
Cel ce te are; cel ce nu, doar speră.
Sensul versurilor
Sonetul explorează valoarea rară și prețioasă a iubirii, comparând-o cu o comoară ascunsă. Poetul prețuiește momentele petrecute cu persoana iubită, temându-se să nu le consume prea repede, asemenea unui bogat care nu-și epuizează comoara.