Sonet tradus de Ion Frunzetti.
Când stors de vlagă trag către-așternutul
Ce-i plata dulce-a trudei după drum,
Alt drum își află-n mine începutul:
De-mi zace trupul, mintea-mi frâng acum.
Căci gândul meu, din depărtări, spre tine
Pornește, pelerin zelos, și sorb,
Prin pleoapele pe care mi le ține
Deschise, bezna văzului de orb.
Doar că, prin văzul inimii, stafia
Făpturii tale ochiul mi-l vrăjește,
Și-i ca un giuvaer în grozăvia
Hidoasei nopți, pe care-o-ntinerește.
Vezi? Ziua trupul, noaptea mintea-mi face
Să nu-mi găsesc, din pricina ta, pace.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă dorul și gândurile intense ale eului liric către persoana iubită, chiar și în momentele de epuizare fizică. Mintea sa rămâne activă și îndreptată spre persoana dragă, găsind o formă de consolare și frumusețe chiar și în întunericul nopții.