În cronici vechi, din vremuri ce-au apus
Când voi citi de oamenii de ieri,
În stihuri mândre, care s-au compus
Pentru domnițe dulci și cavaleri,
Atunci, într-un înscris ce-a zugrăvit
Picior și mână, buze și ochi calzi
Un vechi condei voi ști c-a preamărit
Ceva ca frumusețea ta de azi.
Deci laudele lor sunt prorociri
Ale acestui timp când tu trăiești,
Căci n-au știut c-ai farmec în priviri
Și nu te-au cunoscut așa cum ești.
Iar noi, care-n prezent aici trăim,
Ne minunăm, dar nu știm să slăvim.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă admirația pentru o frumusețe atemporală, sugerând că poeții din trecut au anticipat, prin operele lor, apariția acestei frumuseți în prezent. Vorbitorul se minunează de această frumusețe, dar simte că nu o poate slăvi pe deplin.