Până ieri mai cântam și vocea mi-era întristată
Ca tristele lucruri ce mă-mpresurau cu vedenii de
ură și vuiet și fum de bătaie;
Eram în mijlocul armatelor, printre eroi,
Sau treceam, cu pași rari, printre răniți și oameni
pe moarte.
Dar astăzi nu vreau să mai cânt bătălii,
Nici cadența de marș a soldaților și nici bivuacul,
Nici regimentele puse din mers în linia de foc;
Nu vreau să mai cânt tot ce-a fost, jalnicele, fără
de noimă priveliști ale războiului…
(Defilați, defilați, vă aud răpăitul de tobe,
Armatele trec în coloană, sosesc și dispar – mereu
îngroșate, armatele groazei,
prelung furnicar –
Și voi regimente de jale, cu dizenteria și febrele
morții în voi,
O, bieți copii mutilați ai patriei mele, în cârji și
cu sângele țâșnind din bandaje;
Priviți defilarea acestor armate de stafii.)
Sensul versurilor
Piesa descrie ororile și suferința războiului, cu accent pe pierderile umane și traumele lăsate în urmă. Vorbitorul exprimă o aversiune față de glorificarea bătăliilor, preferând să se concentreze pe victimele și consecințele devastatoare.