Cred că un fir de iarbă nu-i mai prejos decât o stea care-și urmează calea,
Că o furnică e la fel de perfectă ca un bob de nisip sau ca oul ciocănitoarei;
Că broasca țestoasă-i o capodoperă sublimă,
O dudă obișnuită – podoabă pentru cerești încăperi.
Cea mai mică încheietură a mâinii mele iscă gelozia oricărui mecanism,
Și un șoricel cuprinde atâta miracol, că milioane de necredincioși se sfințesc văzându-l,
Și mai cred că în fiece înserare aș veni să privesc fără saț fata fermierului fierbând ceaiul în ibricul de tuci și cocând pesmeți.
Sensul versurilor
Piesa celebrează frumusețea și perfecțiunea ascunse în lucrurile simple și mici din natură. Vorbitorul găsește miracol în elemente banale, de la un fir de iarbă la un șoricel, subliniind valoarea intrinsecă a fiecărei creaturi și a fiecărui aspect al vieții.