Ce poți crede despre mine, nu contează
Nu vezi când e întuneric și nici eu nu privesc
Dar la răsăritul soarelui când întunericul încetează
Și toate stelele dispar, nu lumina este cea pe care-o doresc.
Să fie un strop de liniște esența universului, nu știu
Nu știu nici motivul pentru care continui să exist, mă sting
Știu însă care este idealul pentru care merită să mori, să nu fii viu
Îl știu dar nu pot să-l pronunț, nu pot să-l simt, nu pot să-l ating.
Ce poți crede despre mine, nu contează
Săgeata suferinței este de mult plecată spre inima mea
Rana pe care urmează să mi-o facă deja sângerează
Înainte de a cunoaște începutul, am cunoscut durerea.
Încerc să evit să sufăr, nu pot continua
Dar ce-mi rămâne astăzi mâine moare
Și dacă mai pot să pierd atunci voi rezista
Nu vreau să recunosc dar ce trăiește doare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare profundă de suferință și introspecție. Vorbitorul se confruntă cu durerea existențială și cu inevitabilitatea morții, căutând un sens în mijlocul întunericului.