Cu tundra pe umeri şi fluierul în şerpar
Pasc oi pe munţi cu zările hotar.
În plete mi-am cusut un pumn de soare
Şi-n suflet am strâns jalea ce mă doare.
În nopțile cu iz de brad în stele
M-apucă dorul înspre ele.
Când ziua se-mburdă-ntr-o dungă,
Dau oile la muls în strungă.
Cum stau şi mulg oile mele,
Din lună, unui ortac oier,
Îi cură ochii după ele.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui păcurar singuratic pe munte, conectat cu natura dar și copleșit de dor și jale. El își găsește alinare în munca sa și în frumusețea peisajului, dar simte și o melancolie profundă.