Să știi Vasilie că pe la noi în Albac
Îi destulă jele și tata-t-o și frații-ți zac.
Tătine-to i-o secat măduva-n oase și vlaga din palme.
De când nu mai poate lucra l-au alungat domnii cu sudalme.
Pe Lisandru s-a înăsprit pielea ca un potâng
Și-o rândunică-i trage de moarte în plămânul sting.
N-am pe nimeni să-mi taie o șcleafă de lemn la tăietor,
Da’ mai cu samă mă usc pe picioare după tine de dor.
Să mai știi Vasilie că-i semn slab la noi în munți,
Oamenii-s cătrăniți și nu-i modru să-i înfrunți.
Ieri pe la ojină au aprins joagărele chiaburului,
De s-a-nălțat bobotaia pînă la tîmpla cerului.
Spunea lele-ta Savetă că fapta-i a bună
De aceea și-o făcut cerul din para focului murună.
Să vii Vasilie cât mai grabnic acasă,
Că gornicul Partenie suduie într-una și dă cu pumnu-n masă.
Vorovește multe și le spune la oameni că-i lipsă de tine,
Că numai tu le-ai spus o vorbă din inimă și i-ai învățat cum se ține
Hangeru-n brâncă și pistolul la brâu,
Cum să-l alepte ca să împroaște din vipere sângele pârâu.
Dragul mamii, ne-a îndrăgit amarul mai iest an,
Ni-s munții stoguri de jele și stele de cătran.
Nu mai auzim în padină nici cântecul cucului..
Mai scrie-mi, tăt greu o duci prin satul împăratului?!
Sensul versurilor
O scrisoare plină de dor și tristețe este trimisă lui Vasilie, detaliind greutățile din satul natal: sărăcie, moarte și nedreptate. Scrisoarea îl îndeamnă să se întoarcă acasă, unde este nevoie de el pentru a lupta împotriva nedreptăților.