Dragul mamei, mă-ntreb, aşa-ntr-o doară, de ce te-am făcut
Ca să te căznească din sărin tot ce pe oamenii noştri i-o durut,
Să plângi, ca un prunc, lângă glesna fiecărui ins
Şi să sângerezi, dragul mamei cu fiecare-nvins?
Aud că ești poet şi lotru te sfarmi şi aduni
Tristețea stog din vrajbe, din curpeni şi aluni,
Că mori cu fiecare slovă mâzgălită pe hârtie,
Cum mor solomonarii noștri cu ochii-n păscălie.
Când stau seara bătucită de trudă lângă vatră
Şi-l aud pe Lisandru citind vecinilor câte-un vers de V. Copilu Cheatră,
Nu-mi vine să cred că ești pruncul meu
Şi ți-a-mprumutat vorba lui de tămâie bunul Dumnezeu.
De când mă mușcă amarul şi se ogoiește-n rânză,
N-am în casă un bănuț și tatăl tău bolește şi-i fără de osânză,
Tu ne-ai uitat şi umbli prin țară hăndrălău,
Cu ochii la stele ca vai de capul tău,
Iar când te-ntorci acasă, aduci doar o carte cât gomornicul lui Onofrei,
În care tot scrii şi nu te uiți că Ana-ți cere mărgele şi cercei,
Ba ne mai faci şi inimă rea când te lauzi că ai o moșie
Cu livezi, cât padinile noastre, pline cu poezie
Şi-atâta vis şi aur în nu știu ce poeme,
Că ai sătura toți moții peste-un car de vreme.
Te cred. Şi vezi de-aceea te rog, dragul mamei
Să vii acasă, c-a-nceput să moară soarele din obrazii Anei.
Vino, în munți a curs iestimp din brazi prea multă rășină.
Am vrea să ne înveți şi pe noi cum stau domnii cu stele la cină.
Vino că-s bătrână și poate mâine, poimâine ochii îi închid
Să îmbuc din poezia aia măcar într-un blid.
Sensul versurilor
O mamă își exprimă dezamăgirea și îngrijorarea față de fiul ei, un poet, care pare să fi uitat de greutățile familiei, fiind absorbit de artă. Ea îl imploră să se întoarcă acasă și să împărtășească cu ei frumusețea poeziei sale înainte de a muri.