Vasile Copilu-Cheatră – Balada Graiului

Pe un motiv de Cotruș.
Nu e grai pe lume, nu-i
Ca graiul românului;
Când ajunge să se prindă
În doină și în colindă
Celui ce îi face tindă.
Când în pârgă încă dam
Zorile strigau-le-am
Și-odată cu zorile
Munții și izvoarele
Și tot ce era aproape
Între munți și între ape.
Cu mâinile amândouă
Ne-am spălat cu-ntâia rouă
Să ne fie graiul grai
Ca pe un picior de plai.
Drumărind și drumărind
Duși de pași și duși de jind,
Pe unde umblat-am craina
Să-i smulgem graiului taina
Munți și ape iscodind
Vânturile întrebând
Peste-nvolburarea grea
Îmi răspundeau vinerea,
Marția și cu mercurea,
Carpații și Dunărea,
Carpații și Dunărea.
*.
Peste-ntinsul gol și crud
Ca din alte lumi aud,
Clopotele bătând în dungă,
Dangăte ce se alungă
Peste vremea rea și lungă
Năvălește-napoi
Viu trecutul către noi.
Greu de sori cu mers fierbinte,
Dunări iuți cu ape sfinte,
Căprioara Domnului
lângă cerbii visului
Și vulturii gândului,
Bourii trecutului
Din străfundul timpului
Peste sufletul oricui
Sună ca-ale nimănui,
Sună clopotele lui
Sună fluerele lui.
*.
Fără tine, graiule,
Cine toate știe-le;
Fără tine pe aci
Nimeni n-ar putea ghici
Nimeni pe pământ n-ar ști
Și la lume povesti,
Că aici ne-am zămislit
Și cu tine ne-am trezit;
Că mai tari ca orice arme
E trecutul ce-n grai doarme.
N-ar mai fi povești și șoapte,
De-am perit ori nu în noapte
Și nici vis
Cu sânge scris
Sub peceți de cărți închis
Și nici doină și nici vers
Pe unde urma ni s-a șters
După-atâta mers și mers.
*.
Câți n-au vrut fără de duh
Să-l doboare din văzduh
Ca pe-o pasăre măiastră
Taină în inima noastră;
În restriști ne-a adunat
Ca un glas de împărat,
Ne-a fost chiot și lui, lui
Goarna năzdrăvana-a lui
Ne-a venit din cer ca mana
Ferindu-ne de Satana.
Graiule, Măria-Ta
lângă tine-oi adăsta
Până-n veacul veacului
Ca la Curtea Dorului.
Scris mi-a fost să fiu al tău
Și la bine, la rău,
Pe granița sângelui
Pe granița gândului
De unde scăpare nu-i
De unde scăpare nu-i.
*.
Glas aș vrea să am ceresc
Să m-auzi când îți grăiesc,
Și profetic văz să văd
Cum învingi orice prăpăd
Și să simt, nu-mi pară rău,
Că sunt trup din trupul tău,
Din acest pământ, pe care
Numai cântecul nu moare
Sub flamura-ți, Craiule,
Grai carpatic, graiule!.
*.
De la cine l-am deprins,
De la care mag sau ins?
De la flori de rouă ude,
De la mama sau de unde?
Că-i atâta de frumos,
Când ceresc, când mătăsos,
Când e flacără și pară,
Curcubeu e peste țară
Și în tainițele lui
S-ascund munții visului
Și merindea mea de cer
Tot lui trebuie s-o cer.
*.
Ca să te cânt, graiule.
În poeme, Craiule,
Mi-am spălat gura cu rouă
Și mâinile amândouă,
În Dunărea doinelor
În laptele oilor
Și-am pus aură și dor
În cuvinte ce mă dor;
În cuvinte care cântă
Să ne pregătim de nuntă.
*.
Graiule, aș vrea să-ți pui
Stemă floare gândului,
Străinii să te cuprindă
În doină și în colindă,
Să guste și ei mai bine
Mustul care fierbe-n tine,
Cu nectarul tău aparte,
Peste viață, peste moarte,
Cu tot harul care-l ai,
Și fără sfială-l dai
Cui îl cere, cui îl vrea
La rever să-l prindă stea,
Păsul să-l mărturisească,
Visul să și-l pritocească.
*.
Mor în lume oameni buni,
De sâmbătă până luni,
Mor și oameni învățați
Cu stea-n frunte înstelați
Și mai mor râuri și ape,
Mai departe, mai aproape,
Mor și brazii în picioare,
Numai cântecul nu moare
În țară la noi sub soare.
*.
Pajură ne ești, Graiule,
Graiule, tu, Craiule,
Când în vers te potrivesc
Plată greu eu îți plătesc,
Că de-ar fi în aur plata
Ți l-aș vărsa cu găleata,
Nu m-aș uita cât îmi ceri,
Nici la ziua cea de ieri,
Nici la azi și nici la mâine,
Nici la trudă, nici la pâine,
Dar când vreau să te frământ,
De viu mă bagi în pământ
Că-mi ceri inima, drept plată,
În tine pe veci să bată.
*.
Graiule, Măria Ta,
Mă-ntreb oare cum ți-ar sta
Fără straie românești
Fără zmeul din povești?
Fără sori străvechi și noi,
În pădurile din noi
Pe unde am tot umblat,
Pământul în lung și lat
În lupte fără sfârșit
Și de pismași hărțuit,
Când cu ghioaga am izbit?
Nu-mi da, Graiule, răspuns,
Că răspunsul nu-i ascuns,
Ești acasă doar aici
De la mari, până la mici,
În toți care te grăiesc
Pe pământul românesc.
*.
Graiul meu, tu n-ai hotar,
Când vrei să ne faci un dar,
Cu vrăjite chei de dor
Descui casa tuturor
Și inima ne-o descui
Cu cheile cântului
Și ne faci să te zidim
În vetre și în chilim.
*.
Lui, lui și iarăși lui
Căprioara dorului
În prescura graiului,
E cântecul neamului,
Grâu din griul Graiului
Nu-i pe lume, nu-i și nu-i,
Mireasa pământului
Ca-n silabelele lui,
Ca-n chemarea cucului
Răsunetul codrului,
Pe volbura vântului,
Daruri ale oricui
Sunt darurile, Graiului.
*.
Trece cântecul, se suie
Din izvoare-n silhe șuie,
Să se culce-n cetine
Ușor să se legine,
Ba să gudură în fagi
Și din ochii celor dragi
Se-ncarcă de frumusețe
Să ne poată da binețe
Și să zică vers frumos
Din trișcă de lemn și os,
Și din tulnic, și din bucium,
Și de bine, și de zbucium,
Graiul care n-are stare
Nu-și găsește alinare,
Doar la noi când îi cântăm
Și în inimă-l culcăm.
*.
Glas aș vrea să am ceresc
Să m-auzi când îți grăiesc;
Și profetic văz, să văd,
Cum ne sui peste prăpăd
Și mă simt la bine-ori rău,
Că sunt duh din duhul tău,
Că mai tari ca orice arme
E trecutul ce-n noi doarme,
Cu strămoși crescuți în brazi,
lângă noi veghind și azi,
Cu tribuni suiți în plante
Și în stelele înalte
Ca de-acolo, Graiule
Să-ți vegheze straiele,
Nimeni să nu ți le spurce,
Pin’ la tine să nu urce,
Să rămâi mereu curat,
Ca cei ce te-au adăpat.
*.
Sus din munții visului
În care știi să ne sui,
Să privim senini în soare
Smeriți ca niște fecioare,
Viitorul țării noi,
Care clocotește-n noi.
Gem de sori cu mers fierbinte,
Crișuri iuți cu ape sfinte,
Până-ajung ca să ne prindă
În a gândului grea tindă,
În acest pământ pe care,
Nici un cântec nu mai moare;
Ci trăiește și tot crește
Și în noi mereu rodește,
În cântec se rotunjește,
Nici un verb nu-i ruginește,
Că ți-e dat mereu cu spor,
Să rămâi nemuritor.
*.
Graiule, când îți grăiesc
Simt cum iară înfloresc
Și cum sunt iară în stare
Să sar ca arcu-n picioare,
În cuvânt să-ncui, pe veci,
Patru săbii în trei teci,
Vorbe străvechi și domoale
De glume și de zicale,
Credincios să ne rămâi,
Ca din ziua cea dintâi,
Că prin tine am răbdat,
Năpaste ce ne-au grăpat,
Ca pe țarini în trecut
Când peste noi au trecut.
Tot prin tine am răzbit
În luceferi de-am suit.
*.
Câte Ane n-am zidit
Toți cei care te-am iubit
Și la temelii ți-am pus
Inimi cu embleme-n sus.
Graiule, stema să-ți steie
Peste țară-n curcubeie.
*.
Lăudat ne fie Graiul
Că ni-e pâinea și mălaiul;
Vin cocorii gândului,
Vin cu cerbii visului,
Prinși la ruda carului
Bourii trecutului
Și în minte mi te-aduc
Din adânc, de nu apuc,
Rostul să ți-l rostuiesc
Gândul să mi-l limpezesc,
Dar atâta știu c-a fost,
Ca un vers spus pe de rost,
Vremea când numa-n pădure
Te-ascundeam, să nu te fure,
C-au fost hoți destui în lume,
Graiul ni-l cereau anume
Să ni-l dăm
Pentr-un titlu de noblețe
Și un blid de corobețe.
Mulți, Graiule, te-au vândut,
Cit pe bani, cât împrumut,
De tine s-au lepădat,
Pentr-un spurc de împărat,
Poporul nu i-a răbdat
Cu blestem i-au blestemat.
Cei mai mulți te-am apărat,
Chiar viața mulți și-au dat.
Nu te-am apărat cu arme
Cu trecutul ce-n noi doarme,
Rădăcinile de-oțel
Și mormintele din el.
*.
Eu sunt trup din trupul tău
Și la bine și la rău,
lângă tine-s strajă trează
Tu-mi iești cină și amiază,
Aerul când îl respir,
Tot din tine mă inspir,
Nici o poftă din vecini,
Nu-i în stare, prin străini,
De tine să mă despartă,
Lumea cu mine s-o-mpartă,
Că sunt trup, din trupul tău,
Și la bine, și la rău.
Măguri sunt cuvintele,
Munți de moaște doinele.
Astăzi când sui în poem,
Aș vrea să-ți înapoiem,
Ce ne-ai dăruit cu carul,
Dar n-avem pe semne harul,
Ne-a rămas un pic de soare
Să ți-l aștern la picioare.
*.
De când sunt atâta știu,
Că-n viață asta vrui,
Să fiu robul cântului
Și ostașul graiului
Pe granița sângelui,
Viața pentru el s-o dau,
Bucurie cui nu au.