Străin pe malul mării zac în singurătate,
Pășesc pe-a morții cale.
Și-a zilei dulce raze îmi par întunecate
Și mereu mă adoarme c-un cântec plin de jale.
Ah, glasul deznădejdii în inimă-mi răsună,
Căci mor făr-a depune, cu-o mândră înfocare,
Pe fruntea țării mele o falnică cunună
Și pe-al iubitei frunte o dulce sărutare!
Sensul versurilor
Un om bolnav, aflat departe de casă, își exprimă regretul că moare fără a-și putea servi țara sau a-și lua rămas bun de la persoana iubită. El se simte singur și cuprins de deznădejde în fața morții iminente.