De-aș trăi cât lumea-ntreagă,
Gândul meu la tine, dragă,
Vecinic, veșnic va zbura,
Și-orice e mai sfânt în mine,
Dulce înger! pentru tine,
Pentru tine-l voi păstra.
Cea mai blândă-a mea gândire,
Cea mai gingașă simțire,
Cel mai falnic dor al meu
Ție numai, numai ție
Le-nchin pentru vecie
Ca la însuși Dumnezeu!.
Tu, ființă de slăvire!
C-un cuvânt, cu o zâmbire,
Cu un dulce sărutat!
Mi-ai dat suflet, mi-ai dat viață,
Și a raiului dulceață
Tu în sânu-mi ai vărsat!.
Tu mi-ai dat cu-a ta iubire
Acea naltă fericire,
Acest simț dumnezeiesc
Ce puternic ne supune
Și ne-nalță de ne pune
Sus, pe tronul îngeresc!.
Tu, Eleno!.. dar, vai mie!
Într-o noapte de urgie
Cerul crud ne-a despărțit!
Tu te-ai dus, te-ai dus, iubita..
Fericirea-mi nesfârșită
Într-o clipă s-a sfârșit!.
Așa-i soarta! așa-n lume
Tot ce poartă-un dulce nume,
Tot ce-i falnic și frumos
Curând trece, curând moare,
Ca un cântec, ca o floare,
Ca un fulger luminos!.
Steaua vine, steaua piere!
Astfel dulcea-mi mângâiere
A pierit de pe pământ;
A pierit, s-a dus cu tine
În locașul de lumine..
Și eu plâng pe-al tău mormânt
3150
!.
Singur, singur cu-a mea jale,
Rătăcit pe-a vieții cale,
Ca un orb nenorocit,
Viața-mi scade, jalea-mi crește,
Și-al meu dor în veci s-oprește
Pe mormântul tău iubit!.
Adio! pe-aceste maluri
De-ale Bosforului valuri
Îngânate lin, ușor,
Te las, înger de iubire!
Cu a vieții-mi fericire,
Cu-al meu suflet plin de dor!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă cauzată de pierderea unei iubiri. Naratorul își ia adio de la persoana iubită, amintindu-și de fericirea trăită împreună și deplângând soarta crudă care i-a despărțit.