Spre voi, viteji al căror sânge a curs – hotarul apărându-l, –
Îngenunchiat, tot Neamul astăzi își nalță sufletul și gândul!..
Spre slava voastră, din altare, se-nalță fumul de tămâie,
Viteji a căror nume sfinte neșterse-n veci au să rămâie!..
Fiți binecuvântați în veacuri, voi, păstrători de vechi hotare, –
Viteji cari ați căzut în lupte, visând o Românie-Mare!
De-apururea mărire vouă în înfloritul Paradis, –
Că voi ați biruit prin moarte, și s-a-mplinit al vostru vis..
Dar noi?.. Suntem noi vrednici oare de jertfa sângelui cel sfânt
Ce-a curs din piepturile voastre pe vechiul Neamului pământ?..
Nu plângeți oare-n Raiul vostru, că-atâta liotă străină
Culege roada jertfei voastre din scumpa Neamului grădină?!.
O, eu aud mereu mustrarea vitejilor cu piept de fier,
Pe care tunetul adesea, mugind, ne-o bubuie din cer,
Că voi prea mari ați fost, prin jertfă, pe când urmașii sunt prea mici,
Lăsând ca România-Mare s-ajungă Rai la venetici!.
9 iunie 1937
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus eroilor care s-au sacrificat pentru țară. Ea exprimă recunoștința poporului, dar și o mustrare subtilă la adresa prezentului, sugerând că sacrificiul lor nu este pe deplin onorat.