S-au jucat cu piatra.
O piatră aidoma altora.
S-au jucat cu ea de parcă n-ar fi avut inimă.
S-au supărat pe piatră.
Au aruncat-o în iarbă.
I-au descoperit inima, buimăciți.
Au deschis inima pietrei.
În inimă un șarpe,
un ghem adormit fără vise.
Au deșteptat șarpele.
Șarpele a țâșnit în sus.
Ei au fugit departe.
Au privit de departe.
Șarpele înconjurase orizontul.
Îl înghițise ca pe un ou.
S-au reîntors la locul jocului.
Nicăieri, nici șarpe, nici iarbă, nici așchii de piatră.
Nimic, nicăieri, de jur împrejur.
S-au privit surâzând,
cu subînțeles.
Sensul versurilor
Piesa explorează curiozitatea și consecințele neașteptate ale acțiunilor. Un joc aparent inocent cu o piatră duce la descoperirea unui șarpe ascuns, simbol al unei forțe latente care transformă realitatea înconjurătoare, lăsând în urmă un gol misterios.