Gol și viu un cuțit
Zace în mijlocul căii lactee.
Cum se mai zvârcolește
în praful stelar!
Nu cumva-i e sete de sânge?.
Cum mai saltă!
Nu cumva nevinovata lui umbră
vrea să și-o-njunghie?.
Și cum mai străfulgeră din tăișuri,
străfulgeră-n toate direcțiile.
Nu cumva face semne cuiva?.
Îl ocolesc convoaiele de stele
și lasă-un gol în jurul lui,
de forma unei inimi.
Unde-i faimoasa mână ce
l-a azvârlit aici,
din nou să-l ocrotească?.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de abandon și singurătate printr-o metaforă puternică a unui cuțit aruncat în spațiu. Cuțitul, simbol al potențialului distructiv, caută un scop și o mână călăuzitoare într-un univers vast și indiferent.