Unul face pe cuiul, al doilea
pe cleștele,
alții pe meșterii.
Cleștele prinde cuiul de cap,
cu dinții, cu unghiile îl apucă
și-l trage, îl tot trage
ca să-l smulgă din podele.
De obicei nu-i smulg decât capul.
E greu să smulgi din podele
un cui.
Meșterii spun atunci:
Cleștele
nu face nici două parale!
Îi despică fălcile, îi sfărâmă brațele,
l aruncă pe fereastră.
Și-atunci, altcineva face pe cuiul,
altcineva pe cleștele,
altcineva pe meșterii.
Sensul versurilor
Piesa descrie un ciclu nesfârșit de eforturi ineficiente. Cuiul, cleștele și meșterii reprezintă roluri într-un proces care se repetă, dar nu duce la un rezultat satisfăcător, evidențiind frustrarea și inutilitatea unor acțiuni.