Războinicii își curăță armele
și se laudă cu bătălia
pe care-au câștigat-o mâine
pe care o vor câștiga ieri.
Cântăreții cuminecă imnul
cu vinul din norul gloriei.
Cântecul treaz se smuncește,
se plânge lui însuși.
În cântec războinicii sunt
pietre verzi, nestemate –
armele sunt repezi șerpi de foc
care nasc pietrele și le mănâncă.
În cântec, cântecul e vânt,
ultimul vânt purtător de pace.
Războinicii și cântăreții zboară
pe norul gloriei beat,
și cântă un cântec pe care nu-l aud.
Sensul versurilor
Piesa explorează paradoxul războiului și al păcii prin prisma cântecului. Războinicii se laudă cu victorii viitoare și trecute, în timp ce cântecul însuși devine un simbol al păcii pierdute sau inaccesibile.