A fost odată un număr
curat şi rotund ca soarele,
dar singur, foarte singur.
Să se socotească a-nceput, cu sine.
Se-mpărţea, se-nmulţea,
se scădea, se aduna
şi-ntotdeauna rămânea singur.
Cu mult mai singur
decât fusese-nainte.
A-ncetat, cu sine, să se mai socotească,
şi s-a-ncuiat în puritatea lui
rotundă, solară.
Afară au rămas urme
ale socotelilor lui.
Au început să alerge prin întuneric,
să se-mpartă când se-nmulţesc,
să se scadă când se-adună,
aşa cum se face-n întuneric.
Şi nu era nimeni să-l roage
să-şi oprească urmele,
să şi le şteargă.
Sensul versurilor
Piesa descrie un număr singuratic care încearcă să se definească prin calcule, dar ajunge la o izolare și mai profundă. În cele din urmă, renunță și se închide în sine, lăsând în urmă doar urmele haotice ale încercărilor sale.