Moarte, fugi.
„Fugi”, îți zic, căci a mea minte
Prevestește numai rău;
„Nu te du”, șoptește-n taină
Sufletul și dorul meu.
Tu cunoști câtă iubire
Pentru tine eu păstrez,
Și-apoi cu cuvinte rele
Cum mereu te depărtez;
Și nu știi cui a te-ncrede
Vorbelor ce ți-am rostit,
Sau iubirii far’ de margini
Ce tu-n ochii-mi ai cetit.
Vai! Și eu nedumerită
Mă muncesc cu mult mai mult
Căci nu știu ce-ar fi mai bine:
Mintea, inima s-ascult?.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un conflict interior profund între rațiune și sentiment. Eul liric se luptă cu dorința de a se îndepărta de persoana iubită, deși sufletul său tânjește după ea. Incertitudinea și confuzia domină, reflectând o stare de neliniște și zbucium interior.