Codrule, ce pătimești
Astăzi de îngălbenești
Și de ce-ți lași crengile
Să-și scuture frunzele?
Codrule, nu te lăsa
Să-ți ducă vântul frunza,
Ține-ți, codre, frunza bine
Să nu rămâi ca și mine.
Eu am pierdut ce-am avut drag
Și tu-ți pierzi frunza din fag,
Eu mi-am pierdut tinerețea
Și tu îți pierzi frumusețea.
Nu știu, codre, eu și tu
Mai avem noroc ori nu,
Codrule, tu poate iară
Înfrunzești la primăvară,
Numai eu oricât trăiesc
Ce-am pierdut nu mai găsesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie profundă, comparând suferința umană cu declinul naturii. Naratorul deplânge pierderea tinereții și a iubirii, văzând un paralelism cu pierderea frunzelor de către codru.