Surpa-n al mării aprig val
Un izvoraș, din stânci semețe.
Oceanul – navelor fatal –
Îi zise: „Ce vrei, plângărețe?”.
Furtună, groază-mi sunt de-un neam
Și scapăt unde-ncepe cerul.
Imens sunt, ce nevoie am
De-un d-al de tine, prichindelul?”.
Și-a zis izvoru-nspre titan:
„Îți dau – neglorios, tăcut –
Doar ce-ți lipsește – vast ocean –
Un pic de apă de băut!”
Sensul versurilor
Un izvor mic, aparent insignifiant, îndrăznește să ofere oceanului vast exact ceea ce îi lipsește: un strop de apă potabilă. Metafora subliniază că chiar și cel mai mic lucru poate avea o valoare imensă.