Fără să schimbăm prea mult
Vreau să-ncerc să te ascult
Cântă-mi doina ta senină
Și m-alină-n visul tău
Vreau să-ncerc să-ți spun și eu
Taina cântecului meu
Suflet obosit ce doare
Visătoare.
Cât să credem că vom lua
Că vom lua și nu vom da
Cât să pierdem, cât să luăm
Fiecare.
Refren:
Ne luăm de mână
Căci vrem să rămână
O taină ce-ngână
Răspunsul din noi
Stai lângă mine căci vraja ne ține
Și doar un fior e un nor,
E un nor, pentru noi.
Feluritele cuvinte
Se ascund în taina lor
Și mirate, adunate
Înțelesuri ne-mpresor
Vrem să spunem că ne pasă
Ce ne lasă-n urmă lor
Fermecați le dau culoare
De ce oare?
Ne prefacem că am dat
Că n-am vrut și că am luat
Doar o amăgire
Pentru fiecare.
Refren:
Ne luăm de mână
Căci vrem să rămână
O taină ce-ngână
Răspunsul din noi
Stai lângă mine căci vraja ne ține
Și doar un fior e un nor,
E un nor, pentru noi
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre o conexiune profundă și misterioasă între două persoane, subliniind importanța ascultării și a împărtășirii. Refrenul accentuează dorința de a păstra această legătură specială, protejată de o vrajă, în ciuda obstacolelor minore.