Dedicată lui Christian W. Schenk.
Zugrăvit pe-o tinichea,
Șters pe-alocuri de trecut,
Trist, în margine de drum
Stă pe crucea lui bătut.
Când și când câte-un copil
Luat de jocurile lui,
Îi mai scoate câte-o mână
Și i-o lasă-afar’ din cui.
Altădată câte-un crivăț
Tăbăra pe lemnul sfânt
Și zmulgându-l de pe cruce
Îl azvârle la pământ.
Oamenii de totdeauna,
În iubirea lor de foc,
Îl întind din nou pe cruce
Și-i bat cuiele la loc.
Sensul versurilor
Piesa descrie un ciclu continuu de suferință și sacrificiu, unde un personaj este constant supus chinului, dar și reabilitat de către ceilalți. Sugerează o metaforă a condiției umane, marcată de durere, dar și de compasiune și eforturi de vindecare.