Poeții mari ai lumii sunt tocmai ca pământul,
Bătuți de ploi, de vânturi, sub pașii lor călcați;
Ei nu poartă însemne, ei nu au stele-n frunte
Dar, nevăzute, poartă coroane de-mpărați.
Apostoli, vin în vreme cu brațele-ncărcate
De dragoste, de cântec, blândețe și lumină,
Presară sori pe lume, trezesc din moarte doruri,
Azvârlă flori la viață și li s-aruncă spini.
Ei sunt aceia care scot aur din cuvinte,
Duc munți doar într-o vorbă, oricât ar fi de grei
Și lumea-așa cum este n-ar fi ajuns să fie
Și n-ar putea să meargă-nainte fără ei.
Adevărații, marii poeți, dintotdeauna,
Înalță viitorul, legați de timpul lor.
Ei sunt aceia care fac lumea mai frumoasă
Și care orice-ar face trăiesc după ce mor.
Sensul versurilor
Piesa celebrează rolul poeților în lume, subliniind sacrificiile și impactul lor asupra societății. Ei sunt văzuți ca niște apostoli care aduc lumină și frumusețe, în ciuda greutăților.