Un strein prost într-o vreme în România viind,
Și două-trei românește ca să învețe dorind,
Cătă și își tocmi slugă din sate pe un român,
De calul lui să-ngrijească, fiind el tare bătrân;
Ș-ntr-o zi sluga văzându-l neîncetând de oftat:
– Pentru ce oftezi, stăpâne? îndrăznind l-a întrebat.
Streinul oftând răspunse: – Ah, nu știi tu, be Ivan,
Era să spunem la tine de mult, e! încă de an,
Este una Măriuța, dincolo de Vladu-Lat,
Eu mult iubește la dânsa și me rănit na ficat;
– Dar ea te iubește oare? l-a-ntrebat sluga cel prost.
El, oftând iar, îi răspunse: – Ama eu-ncolo n-a fost,
Tovaroș a spus la mine că este pre mult frumos,
Eu n-am văzut, dar văz poate, dacă este sănătos.
Sensul versurilor
A foreigner in Romania yearns for a woman he has never met, based solely on hearsay. He confides in his servant, revealing his unrequited and perhaps unfounded love.