Acest atenian de faimă, din vechime,
Ce căuta un om cu felinarul
Disprețuia măririle și harul,
Și regilor vorbea de la-nălțime.
Lângă cetate își avea hambarul
Și casă și nevastă, slugărime…
Pe semeni judecându-i cu asprime
Puterilor își cunoștea hotarul.
Venise fără niciun dar pe lume
Dar jinduia un nume, un renume
Și-atuncea, iată zdrențele viclene.
Mânca vârtos bucate de tot soiul
Apoi pleca, rostogolind butoiul:
— Mă duc în târg să fac pe Diogene!.
Sensul versurilor
Piesa prezintă o viziune ironică asupra figurii lui Diogene, evidențiind contrastul dintre idealurile sale de simplitate și viața sa reală, marcată de dorința de recunoaștere și de satisfacerea unor nevoi materiale. Se sugerează că, sub masca cinismului, se ascunde o ipocrizie umană universală.