Pleoapele
Mele-s
Grele,
Misterele
Dintre ele-s
Căzatoare stele
Unite-ntre ele.
Gânduri râncede
Ce-ncet apasă constant pe ațele,
Acele
Nuclee lipsite de putere.
Ader în infinit ador să ard artistic lemne,
Sacrific elementele
Entităților mele
Prezente ce-și cer drepturi materne
Legate-n matematici moderne.
Modele ce-și distrug funcțiile interne
Îngropați în litere din ce în mai lente
Începând cert să exercite fenomene stranii
În care cercetătorii lumii moderne sfârșesc drept cranii.
Derulați parcă-n mașina timpului
Și-a tiparului impus tardiv gândului,
Programat genial să ne-ntrerupă
Distrugând orice trupă
Când ai mei sunt gata să erupă.
Anii ce-au trecut i-au lăsat urmă
Și pentru aste cicatrici nu-ți trebuie lupă,
Arborele ăsta stă să se frângă
Dumbrava minunată
Devine decimată
De drujbă,
În ce stadiu au putut să m-aducă.
Parăsesc aceste operațiuni sătul de luptă,
SDST devin post TSD
De-atâta sânge spiritual ce inundă
Negativul din frații mei și pământul începe să plângă.
Când mă desprind de corp
Și mă-nalț astral
În salt
Deasupra lumii pot,
Precum un corb,
Deasupra pădurii-ntunecate.
România e-n beznă deși soarele se ține-n continuare de fapte,
Parcă știe și el că-n fiecare zi este din ce în ce mai multă noapte
Mă retrag temporar în Shambhala
Temperamentul meu în zadar ghidează calea,
Lăsând în urmă un gust nesemnificativ.
Acest individ iubește s-acționeze sublim
Ține
Destine
Captive
În palme nocive
Și le sugrumă cu fier rupt din resurse pline
De schije.
Frâng temple fictive
Dinamitez obiective
Filtrez cu greu acest aliaj blestemat numit sistem
Respins de mine ne-atacam reciproc
O dată pe an prea puțin pentru ucide acest porc.
Rătăciți isteric
Într-un tărâm animat de-un fals feeric
Fără scop
Fără o misiune eronat ezoteric.
Soldat care-ți e misiunea
Terra speră tu nu,
Mori sau trăiești degeaba identifică scopul
Vântu-mpinge hanoracul de pe chipul meu,
Dar nu mai aveți de mult ochi să vedeți sau urechi să-auziți
Pașii mei grăbiți
Ce lasă-n urmă un crater spiritual antic
Și mai ales cuantic
Pe care nu toți au puterea să-l recunoască
Și când o fac îl ignoră neștiind în cele din urmă ce să mai creadă.
Îmbrățișez Bucegii,
Cetate naturală-n care mi-au domnit toți regii,
Dansez coloși de piatră-n Carpați mă-mbăt cu miresmele lor,
Îngenunchez pe Caraiman și-ating baza crucii eroilor
Stârnind bariere energetice ce-mi protejează glia
Îți mulțumesc regina Maria
Și mă unesc cu aura albă coborâtă din nori
Dispărută de mai bine de două mii de ani dintre noi.
Mă trezesc din nou la viață,
Lumea-mi pare altfel de parc-aș asist la prima mea dimineață,
Bine-ai venit, speranță
Ia loc la masa mea,
Te rog nu mai pleca,
Doar o vorbă să-ți mai spun,
Că maestrul,
Și-ar fi destul
Să sparg în doispe părți dexul.
Transmite taina mai departe
N-o condamnați să zacă veșnic într-o carte
De care prea puțini au parte
Lumina se-mparte
Oratoric, nu pe foi
Lăsați copiii științei să vină la voi,
Să spargă false oglinzi în care slabe minți se rătăcesc
Când frica și ignoranța în ei se-nmultesc
Născând un spirit de turmă
Ce personalități curmă
În acest ocean de pași cu greu mai poți lăsa o urmă.
Pare mai ușor să pui o țeavă-n tâmplă
Să ignori daru’ suprem
Investit în tehnica de armament
Ce distruge, totul în jur lăsând un crater.
După atomi, bate și pietre
Cum spunea Albert
Trăiește,
Iubește,
Salvează,
Ai milă,
Apasă stop,
Respiră.
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare de melancolie și deziluzie față de lumea modernă, dar și o căutare spirituală și o speranță renăscută prin conexiunea cu natura și valorile străvechi. Artistul critică sistemul și ignoranța, dar găsește refugiu în spiritualitate și în frumusețea naturală a României.