[Intro: Aforic]
Îți sparg fața.. yo
Furnici Coapte și Afo
Iluzii optice.. aha
Arad – Constanța..
[Strofa 1: Aforic]
Aforic – karma
Terra e-n lanț diafan, la infinit îmi sculptez diagrama
Ard ca lava, distrug vieți ca otrava
Arunc săgeți din praf de pușcă, înghite țeava.
E-un Univers fix demonic
Depinde de orientarea lui și cum mă simte
Desfac milenii în decenii, cer închis și senin
Împart pământenii-n sclavi și genii.
Cusuți cu super vorbe calibrate-n Supernove
Scuturi și centuri magnetice mă țin în proces
Furtuni atomice, descarc antinovice
Atracțiile-s respinse de-un nivel de narcotice.
E clipa zero, hardcore prin retină
Absorb argol, mă transport prin ani lumină
Mă vezi cum adorm în venin organic
Pe-un cor satanic mă mișc mecanic.
Sunt Universul antipatic, antistatic
Cantitativ, aplicabil, an trifazic
Paradisul static, fac să dispară norii
E-un început sfârșit, urmează-mi zorii.
[Strofa 2: Subşapte]
Rămân bionic, baterii, piroman fără nick
În BIOS structurat de iluzii, un număr impar divid
Viu învins înțeles la eclipsă
Magma, natura de plastic din nou încinsă.
Gust Omega din plin lichid radioactiv
Procesor artificial închis în beat
Mobil de partiții, captat într-un vacuum numit idee
Respir praf, despart aerul și miros a orhidee.
Aura de metal accelerată prin RAM cu gigamemorie
Câmp magnetic a două sectoare, patru continente alimentând energie
Prin ochii lui Stanley Kubrick, sclavi captați de cap???
Distanți, saturați de satu-mi ghidat de salt.
Înec tot din port în port
Recalculează axa cu resurse din corp
Clone la poartă ce poartă boala nouă
Clonă ce se poartă și desparte bolta-n două.
Infuzia lui Iisus stocată-n spațiul gol
Mecanism sonor sechestrat într-un bol
Din nou e punct infinit
botezat echilibru.. cu papile și pupile din cristal am privit
cum se duce tot de râpă
Renasc cu alți ochi și reacții când sămânța pe altă rută se înfruptă.
[Strofa 3: ADN]
Și-atunci îi absorb aura-ntreagă în vâltoarea vârtejurilor din gaura neagră
Vărs aur în leagăn de tezaur ce leagă
prisme din care descind muritorii
Suntem elohimi, discipolii Torei.
În regim muritor, ei asud și m-ascund
Legat strâns de absurd cu-n lanț scurt, ceilalți fug
Anotimpul e toamnă și-am tot timpul în palmă
Acronimul ce sfarmă, ard continuu ca magma.
Scuip spinii ce spintecă spirite sfinte, simte
că-s limite simple-n instinctele ce-mi sting stigmele-n minte
Și-s strict menite din Supernove-n născare
E amplificarea expansiunii astrale ca stare.
Ca atare, captare de karma-n galantare ca tarale de calvar
Stindard al inflexiunii de flux din tartar
Simt presiuni în refluxul dimensiunii de sus
Și-s bisensiuni în impuls.
Electromagnetic, dezleg Toga septic
Cu efect orbaletic și-n defect-s ori patetic
Ermetic în Ceruri, spațiul comprimă spre zero
Ultimul Tantum Ergo și după saltul spre gol.
Sensul versurilor
Piesa explorează iluzia realității și percepția individuală, folosind metafore complexe și referințe spirituale. Artiștii se poziționează ca entități puternice care manipulează realitatea și percepția celorlalți.