Suflete, de ce te zbați mereu?
Urli ca o fiară-nchisă-n cușcă;
Dinții de sălbăticiune mușcă,
Mușcă sângerând zăvorul greu.
Suflete, ai vrea să zbori la cer?
Bine știi, că-i strâmtă colivia.
Îți oprește aripa- slobia –
Cu zăbrele cenușii de fier.
Suflete, ți-i dor să te înalți?
Știi că te lovești de grinzi în creștet
Și răsună jalnic lemnul vestejed,
Când lovindu-ți capul vrei să salți.
Suflete, te-ajunse dor de Rai?
Bine știi că-i calea nesfârșită.
N-ai în mână bâtă țintuită,
Nici merinde în traista goală n-ai.
Suflete, ți-i greu să stai în laț?
Te-mboldeste aprig dor de ducă?
Nu te zbate. Bine știi și tu că
Sânge curge-n cușcă, de te zbați.
Suflete așteaptă puținel:
Vor pieri zăbrelele odată,
Va pieri și cușca-nsângerată
Și vei fi-n lumină singurel.
Se vor rupe grinzile de lemn,
Gratiile de fier se vor deschide,
Și-ai să uiți de laturile haine,
Suflete așa ca la un semn.
Sensul versurilor
Piesa descrie lupta interioară a unui suflet captiv, care tânjește după libertate și Rai. Cu toate că suferă și se lovește de limite, este îndemnat să aibă răbdare, deoarece eliberarea va veni în cele din urmă.