Arză-te-ar focul.
Sună urât, nu?
Mi-aduc aminte perfect momentul când m-a blestemat, nu? și mi-a zis: „Arză-te-ar focul!”
Din momentul ăla am crezut că gata, asta a fost cu mine.
Nu știu, credința cu care a spus-o, privirea pe care o avea, poate și faptul că era maică-mea.
Pân’ la urmă asta e. Destinul este cineva căruia nu te poți opune, mi-am zis. O să mă obișnuiesc și cu vremea caldă.
Hm, ce tare că acuma când vă scriu, o bufniță cântă afară
(o văd, se uită la mine)
Sensul versurilor
Piesa explorează acceptarea unui blestem matern și resemnarea față de destin. Naratorul găsește un oarecare confort în prezența unei bufnițe, simbol al acceptării și al destinului implacabil.