Zmeu’ Ninja – Hidrogen

E gravă treaba. Observ din ce în ce mai des că toți fac aceleași căcaturi.
Toți se bat pentru aceleași chestii, ba chiar mai mult, toți idioții dau o
grămadă de bani pe țoale de firmă, telefoane kitsch și mai știu eu ce alte
chestii. Au uitat cel mai important lucru pentru care suntem aici pe pământ, frate,
spiritualitate și armonie. Au uitat că înainte de a fi urâți sau frumoși, bogați sau săraci,
statut social înalt sau nu, înainte de a fi medici sau șoferi de taxi, înainte de a fi
soțul, fratele sau fiul cuiva, suntem oameni și suntem pământ, deși omului
modern îi e foarte greu să creadă din cauza neculturalizării și societății dezinformate.
Noi suntem pur și simplu hidrogen.
STROFA I:
Eu nu sunt rapper, sunt hidrogen,
Mi se spune Georgel,
Combin puțin jazz cu sentimente ca-ntr-un carusel,
Mă inspiră natura, iubirea și cu ura,
Și deseori ce face dintr-o femeie p***,
Eu n-am țoale de firmă, de alea din vitrină,
Și am nevoie de timp, de vreo 4 ani lumină,
Sunt obosit, mă sting încet ca un asfințit,
Când lumea o să strige: „E un bețiv nenorocit! „
Am umplut caiete cu versuri despre fete,
Când ele nici nu știu că eu exist, mă băiete,
Dar ce contează? Le-am lăsat să prindă viață,
Am respirat adânc și am zis: „Așa e-n viață! „
Am învățat c-o îmbrățișare spune multe,
De asta nu prea te-nghit când vrei să mă pupi pe frunte,
Sunt născut în ’80, iubește-mă sau poți să pleci,
Timpul te așteaptă dacă vreodată te întorci,
Locul meu e aici, eu pot să te fac să plângi,
Și deseori tu te prefaci că nu mă placi și nu m-auzi,
Dar tresar de multe ori că ești la fel de emotiv
Și stai pe lângă oameni dragi ca un MC pe negativ.
Și nu-mi explic, când e căldură tot mi-e frig,
Dar mă-ncălzesc instantaneu când stau cu frații mei un pic,
Mă cheamă acasă, parc-o aud după terasă,
Cum plânge și suspină chipul meu de altădată.
REFREN:
Las să curgă, cântăm ceva la pian,
Că muzica e drogul pe care-aș da ultimul ban,
Tu vii și pleci din viața mea când eu dispar din calea ta,
Dar tu rămâi în mintea mea ca un parfum de mahala.
x2.
STROFA II:
Am colorat peisaje ca o pădure de foioase,
Și am zis să ies din boxe să vă recit pasaje,
Frumos sau nu, lumea e plină de miraje,
Și nimeni nu privește dincolo de ambalaje,
Eu sunt un suflet cald, de ce mă subestimezi?
Și pui la îndoială tot ce zic fără să mă crezi?
Am nevoie de aer, la fel ca fiecare,
Am nevoie de vorbe bune puse într-o scrisoare,
Se scurge timpu’, a crescut și fiu-meu și fiu-tu,
Și-au început să fluiere după femei, ia un arbitru,
Aștept să treacă iarna, mi-e dor de mirosul dimineții,
Și de emoțiile seci din fața discotecii.
Flicky-flack, încep să mă port ciudat ca un babac,
Și din privire îți spun tot ce simt, deși eu tac,
Mă alimentez cu ura, nu-mi place că mă placi,
Și nu merg pe drumul drept pentru că Zmeu’ e stângaci.
Am libertate ca un zbor de liliac în noapte,
Și totuși tremur când oameni trași pleacă ca-n ’77,
Sunt om, vibrez până și-n ultimul atom,
Și tu nu poți decât să râzi când eu mă port ca un bufon.
Aprilie se scurge, încet dar parcă fuge,
Soarele mă-ncălzește tare, da’ tot n-ajunge,
Anii mei se duc, eu par tot mai ridat,
Și continui să scriu, cam asta-i tot ce-am vrut să fac.
REFREN:
Las să curgă, cântăm ceva la pian,
Că muzica e drogul, pe care-aș da ultimul ban,
Tu vii și pleci din viața mea când eu dispar din calea ta,
Dar tu rămâi în mintea mea ca un parfum de mahala.
x2.
EPILOG:
Omul s-a îndepărtat de sine, a uitat, s-a vândut foarte ieftin
pentru niște chestii superficiale, frate, înțelegi ce zic?
Dar nu e el de vină, e societatea în care trăim și pe care tot noi
am clădit-o în speranța că ne va fi mai bine. Noi suntem animale al cărui
creier se dezvoltă extrauterin, frate, ca atare, societatea are un aport
foarte mare și negativ asupra dezvoltării noastre individuale și personale.
Oamenii au uitat că noi suntem doar niște jucători pe acest pământ.
Venim și plecăm, nu luăm absolut nimic cu noi.
Totul rămâne aici pentru alt jucător.
Deci ar trebui să ne gândim foarte bine
atunci când ne dorim cel mai bine plătit loc de muncă,
cea mai bună casă, cea mai bună mașină, cea mai bună viață.
Îi călcăm la propriu pe alți oameni ca să le obținem.
Ar trebui să ne gândim: „Oare e bine ce facem? Cu ce ne
ajută acest masacru pe care îl pornim încă de când suntem copii? „
El satisface doar nevoile acestei carcase de carne pe care o numim corp și
care ne ajută doar ca să fim identificați și văzuți de alți oameni.
Omul ca structură fizică e doar un mecanism complex, ca orice alt animal,
ținut în viață de ceva. Acel ceva pe care nu-l vedem, dar care știm că-i acolo,
acel ceva care nu contează și-l vindem zilnic.
Viața în sine e un miracol, și cei mai mulți nu văd asta.
Acum toată lumea o să zică:
„Zmeu râzând Dumnezei, își trădează arta ca Ion Paciu. „
Dar știu ce vorbesc, am fost la graniță cu Styx-ul, în perioada liceului
am fost dependent de dava, ajunsesem să am 40 de kg, mă îmbătam
și mă trezeam după 3 zile în Satu Mare.
Am făcut tot, am dat la m**, am f****t 3 p***e odată, am băut, am bătut,
am fost bătut, am fumat, am furat, am fost furat la rândul meu.
Am făcut toate chestiile posibile, dar asta nu înseamnă viață. Chestia e că abia
după ce le-am făcut mi-am dat seama că asta nu înseamnă viață.
Și nu numai eu. Lumea spune:
„Îl știu pe George ăla negru și cu barbă, trist și posomorât dar puțin plăcut așa. „
Dar cunosc acest cuier pe care stau hainele. Faptul că am ieșit de două ori la Unirii
la un suc sau că ne-am plimbat prin Carol 30 de minute nu denotă nimic.
Dacă n-am vorbit cel puțin odată, n-ai dreptul să mă judeci.
Nu numai pe mine.
Dar eu nu sunt rap, sunt pur și simplu hidrogen, în pământ.