STROFA 1.
Anul ’88 îl consider un debut,
Este anul în care eu m-am născut.
Am pornit la drum să fac ceva pentru toată lumea,
M-am născut să-mi fac speranțe în viața mea.
În drumul meu am întâlnit multe piedici și greutăți,
Multe aspecte ce nu mă înțelegeau, nu mă suportau,
Dar am știut cum să fac, cum să scap de ele,
Am știut să ocolesc toate obstacolele grele.
În mulțimea șoaptelor, eu auzeam ceva ce-mi plăcea:
„Nu asculta de alții, fiule, urmează-ți calea!”
Acest îndemn m-a ajutat să fiu mai ferm,
Să nu ascult de toată lumea, să fiu ca El.
Din prisma dușmanilor sau mai bine din prisma fanilor,
Am pus ambiție să fac ceva, nu mă las pe mâna banilor.
Așa ziceam în gândul meu, sperând ca într-o bună zi
O să mă vezi cântând pe scenă, să vă pot privi.
Banii nu mă fac pe mine, eu fac doar o zi senină (și bani),
Căci Dumnezeu a creat pentru noi o lume divină (în atâția ani).
Unii sunt nebuni declarați, Biblia e ca un martor,
Și să sperăm într-o lume bună, într-un alt viitor.
REFREN.
Dacă aș picta rimele pe care le-aș da,
Aș vrea să desenez cu grijă ce-mi spune inima.
Probabil aș ilustra viața mea din prima, fără defect,
Căci asta nu-i piesă, eu-s un autoportret.
STROFA 2.
Când mă gândesc la viață o fac cu o anumită limită,
Căci dacă cazi prea mult pe gânduri devii cel ce o imită.
Nu poți să crezi, nu poți să vezi un alt destin mai bun,
Căci viața va fi un drum fără petece, să sperăm (ceva mai bun).
Când mă gândesc la viitor privesc adânc la ceas,
Să calculez cu grijă clipele bune ce-au mai rămas.
Zilele bune văd că cresc, nimic mai bun în rest,
Viața-i ca un test pentru unii, ca un antrenament firesc.
Dacă ai călcat strâmb regreți, deci trebuie să respecți,
Respectă mai mult posibil oameni cât mai drepți.
Fii tu însuți binele, al tău educator,
Să ai parte doar de bine în sublimul viitor.
Să nu crezi în femei, să nu fii naiv sau să nu fii nativ,
Căci ce au femeile în suflet e un feeling negativ.
Unele fug doar după bani, iar altele după golani,
Ce-și bat mamele, iar în câțiva ani o să ajungă veterani.
Cât despre prieteni, hmm, nu am ce să mai zic,
Poate este prea greu și nu vreau să mă implic.
Tot ce pot să spun e că nu poți să ai un prieten bun,
Să fie la greu lângă tine, să aibă cu tine ceva-n comun.
Sensul versurilor
Piesa este o introspecție asupra vieții, cu obstacolele întâmpinate și speranțele pentru viitor. Artistul își prezintă viziunea asupra lumii și a relațiilor, subliniind importanța de a rămâne fidel propriilor principii.