În viața mea, n-am avut pe cineva
Să-mi zică unde am greșit, da’ parcă cineva spunea
Că lumea asta nu e bună, și că-i rea
Să n-ai încredere în nimeni, să-ți vezi doar de treaba ta.
N-aveam nevoie de nimeni, știam ce tre’ să fac
Nimeni nu te ajută, oricât ai fi tu de bazat
Ajungi în punctu-n care, mulți vor să-ți facă pe plac
Te vor subestima, dar tu să faci totu’ cu cap.
E altfel azi, am ajuns în locu-n care
Se nasc mii de golani, să nu răspunzi tu la chemare
O să te duci în jos, și crede-mă știu că te doare
O să te balansezi, și n-o să poți sta în picioare (ah).
Acum aș da orice, odată, s-o mai pot vedea
Știe prea bine, că o iubesc, și că e viața mea
Suntem două suflete pereche, dar dar destinate
Ne vom iubi mereu, oricât am fi de departe.
Ref. X1
Ai intrat în viața mea, mi-ai dat lumea peste cap
M-ai rugat să mă ridic, fără să mă las purtat (ah)
Mă las uitat, și mă gândesc ce am să fac
Oare-i o altă zi în care, iar m-am terminat.
Afara-i cald, dar inima mea e gheață
C-au lovit-o cu ură, ș-acum nu se mai dezgheață
Caut speranță, în lumea asta amară
Că am o stare proastă, și mai nu pot ieși p’afară.
Ref. X2
Ai intrat în viața mea, mi-ai dat lumea peste cap
M-ai rugat să mă ridic, fără să mă las purtat
Mă las uitat, și mă gândesc ce am să fac
Oare-i o altă zi în care, iar m-am terminat.
Știu că te doare, suntem din același sânge
Tu speri că te iubește, și nu știi unde te duce
Mă tot întreb cu ce, apoi îmi fac o cruce
Mamă dacă ți-am greșit, de vină a fost gustu’ dulce.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și dorința de a revedea o persoană iubită. Vorbește despre impactul pe care aceasta l-a avut asupra vieții sale și despre lupta cu sentimentele de pierdere și deznădejde.