S-a întors acasă. N-a scos niciun cuvânt.
Era limpede – ceva n-a mers așa cum trebuia.
S-a lungit în pat în hainele ce le purta.
Și-a tras pătura peste cap.
Și-a strâns genunchii la piept.
Are aproape patruzeci de ani, dar nu și în acest moment.
Acum e ca în pântecul mamei sale,
înveșmântat în suficiente straturi de piele, adăpostit în întuneric.
Mâine o să țină un discurs
despre homeostazia în cosmonautica megagalactică.
Acum însă, e ghemuit și adormit.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment de regresie emoțională a unui adult confruntat cu presiuni. În loc să se confrunte cu responsabilitățile, personajul se retrage într-o stare de vulnerabilitate asemănătoare cu cea din copilărie, căutând consolare și adăpost în întuneric și somn.