Tu, muzică a mea, mereu când cânți
La instrumentul magic ce vibrează
Sub degetele-ți dragi, când mă încânți
Cu armonii ce-mi țin urechea trează,
Îmi este ciudă pe acele clape
Care sărută podul palmei tale,
Pe când buzele mele, însetate,
Timid stau lângă tine-n așteptare.
Atingeri vrând și ele, ar schimba
Norocul lor cu-al tușelor sprințare,
Pe care le străbate mâna ta
Dând lemnului, nu buzelor, valoare.
De-s fericite clapele cu-atât,
Degete dă-le, mie un sărut.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă dorința arzătoare a vorbitorului de a fi atins și iubit, similar cu modul în care un instrument muzical este atins și iubit de muzician. Există un sentiment de gelozie față de instrument, deoarece primește atenția și atingerea pe care vorbitorul o dorește.