Când am plecat la drum, prevăzător,
Eu după gratii pus-am orice fleac
Să pot să-l folosesc și-n viitor,
Și mâini perfide să nu-l aibă-n veac!
Dar tu ești ca un mândru giuvaer
Mă bucuri, totuși sufletu-i mâhnit,
Că fiind scump, de grija ta disper
Să nu te fure hoțul nepoftit.
Însă pe tine-n cufăr nu te-am pus,
Dar ești prezent chiar dacă mai lipsești
Pentru că-n pieptul meu te țin ascuns
Unde tu vii și pleci precum poftești.
Dar și de-aici, mă tem, vei fi furat,
De-așa odor și-onestul e tentat.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă teama de a pierde o persoană iubită, comparată cu un giuvaer prețios. Vorbitorul se teme că această persoană va fi furată, chiar și din locul cel mai sigur, inima sa, subliniind valoarea inestimabilă a iubirii și vulnerabilitatea pe care o aduce.