Iubita a jurat că n-a trădat,
Iar eu o cred, dar ştiu că nu-i aşa;
O zice că-s un tânăr limitat
Ce n-a aflat că lumea va trişa.
Şi m-amăgesc că tânăr m-a văzut,
Deşi-am trecut de timpul ideal,
Aşa că tot ce-a spus eu am crezut;
Dar amândoi ascundem ce-i real.
De ce nu recunoaşte c-a minţit?
Eu c-am ani mulţi, de ce mă tot feresc?
Iubirea e un lucru ipocrit
Când vârsta cei bătrâni şi-o tăinuiesc.
Deci ea mă-nşală, eu îi spun minciuni;
Doi prefăcuţi ce-aşa se cred mai buni.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema decepției reciproce într-o relație. Ambii parteneri mint și se amăgesc unul pe celălalt, ascunzând adevărul despre vârsta și infidelitate, perpetuând o iubire ipocrită.