C-ai fost meschin cândva, m-a ajutat.
Iar pentru-acea tristețe ce-am simțit
Mărturisesc că eu sunt vinovat,
Doar nu sunt din oțel sau din granit.
Căci dac-a mea purtare te-a durut,
Ca și pe mine-a ta, ai îndurat;
Iar eu, tiranul tău, nu am putut
Să cântăresc cât m-ai îndurerat.
Dar noaptea de necaz mi-a amintit
Că am un suflet și că jalea-i grea,
Și-o alifie ne-a tămăduit;
Te-am uns și eu, m-ai uns și tu cu ea.
Cu rătăcirea ta tu mi-ai plătit;
Eu îți plătesc cu-a mea și suntem chit.
Sensul versurilor
Piesa explorează dinamica iertării reciproce într-o relație. Vorbitorul recunoaște propriile greșeli și impactul lor asupra celuilalt, subliniind ideea de a plăti datoriile emoționale și de a ajunge la un echilibru.