Pe cinstea mea, nu ochii-mi te iubesc,
ei ce te ştiu părelnică, nătângă,
dar inima, ce ei dispreţuiesc
înnebunită-i gata să răsfrângă.
Auzul, şoapta-ţi nu mi-a alintat,
nici mâna povârnită lin, de gheaţă,
nici miros şi nici gust nu m-au chemat
la un ospaţ cu numai noi de faţa.
Cinci minţi, cinci simţuri, nu mă pot opri
să fac un serv din inima-mi zăludă
ce bărbăteşti elanuri părăsi
spre-a se robi pedepsei tale, crudă..
Mâhnirea-mi doar cu-atâta se alege :
pedeapsă-mi este şi fără de lege..
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire necondiționată și oarbă, în care rațiunea și simțurile sunt ignorate în favoarea sentimentelor inimii. Vorbitorul acceptă suferința și pedeapsa din dragoste, considerând-o inevitabilă și chiar meritată.