Din noaptea ce mă prinde tare,
Din negura de pe pământ,
Eu mulțumesc zeilor care
Mi-au dat un suflet neînfânt.
În gheara nemiloasă a sorții,
Nici n-am scâncit, nici n-am urlat,
Și nici măcar în fața morții,
Eu capul nu mi l-am plecat.
Dup-acest loc de întristare
Pândește iadul arzător,
Dar prin a anilor vâltoare
Eu am trecut netemător.
Și cât de-ngustă ar fi poarta
Și de-am păcătuit la greu
Am luat în stăpânire soarta
Și îmi conduc sufletul meu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o forță interioară de neînvins și o sfidare a sorții. Vorbitorul își afirmă controlul asupra propriului destin, depășind greutățile cu curaj și demnitate.