Watashi – Un Apus Ce-O Să Răsară

Trec clipele și nu se mai întorc, deci simte-le.
Cuvintele dor când mai puțin te aștepți.
Dacă vrei să pleci, fă-o, simt că înnebunesc.
Atâtea chestii pe repeat, ce mă tot rănesc.
Trăiesc un vis ambiguu, am bigu’-nfipt, timpu’ nu mă așteaptă, deci îl consider inamic.
Zic și eu, că de făcut, văd că nu se vede.
Am pierdut aproape tot și-ncă-s pe punctu’ de a pierde.
Cel ce crede, doar se amăgește singur.
Exact cum poate tu te regăsești în titlu.
E simplu, da’ mai complicat decât ai crede.
Oare ce căcat se-ntâmplă, sunt pe punctul de-a mă pierde?
Zeci de stări și gânduri pe minut, ăsta nu-i finalul pe care l-am cerut.
Ce rupt mă simt și poate că sunt.
Da-n gând mă lupt, m-agit, mă regăsesc plângând.
Sunt indecis.
Devin prea trist, nu vreau ca ce-ai salvat din mine să găsești stins.
Deci încearcă, arată-mi unde greșesc.
Învață-mă mai des că-s prost și nu înțeleg.
Zâmbește, totul o să fie bine.
Am trecut prin mult mai greu, sunt aici doar pentru tine.
Zâmbește, mă gândesc mereu la tine.
Câteodată îmi faci rău, da’ nu pot trăi fără tine.

Sensul versurilor

Piesa exprimă sentimentele de pierdere, indecizie și suferință într-o relație. Vorbitorul se simte confuz și rănit, dar încă dependent de persoana iubită, oscilând între speranță și disperare.

Lasă un comentariu