Încep să mă destram, mai mult ca la-nceput
Și-am început iarăși să plâng, și să nu mai știu cine sunt.
De când cu dus și-ntors trăiesc, pe dos viața mi-am întors-o
În tors, nu mai știu ce bate. Am moralu’ țintuit pe jos.
În tot, vedeam un „va fi bine”, dar era „nimic”.
Și-am adormit pe-nterior, și-am putrezit și m-am rănit.
Acum că m-am trezit, prin zid voi trece.
Și renunț la cei ce-i număr acum pe 4 degete.
Da’ de ce tre’, să fie așa mereu?.
Să trag de mine, chit că-s om, cu cerințe seci de zeu.
Când eu, mă clatin dintr-o vorbă spusă-n vânt.
Supusă la modificări ce n-au treabă cu ce sunt?..
În gând, mă-ngân, și jur să lupt.
Indiferent de punct.. fac o virgulă și n-o să mai fug de ce sunt…
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară cu sentimente de destrămare și pierdere de sine. Vorbește despre depășirea dezamăgirilor și despre hotărârea de a lupta pentru a-și regăsi identitatea, refuzând judecățile celor care au avut o influență negativă.