Mărunt e tâlcul cântecului meu,
cu astea cât de mare este:
e omul simplu, omul independent.
Pe-acesta, spre, spre folosul Lumii noi, îl cânt,
Cânt fiziologia omului din creștet până-n tălpi.
Nu numai chipul, ori doar cugetul
lui ar fi vrednice de muze. Eu spun
că Omul întreg de departe-i mai vrednic,
Eu deopotrivă cânt: Bărbatul și Femeia
Dar nici tâlcul acesta nu-l îngrădesc, al omului
singur.
Rostesc cuvântul epocii moderne, proclam cuvântul
En Masse,
Cânt vremea mea și Țările pe care le cunosc – cu
întreruperea întristătorului Război.
(Prietene, oricine ai fi, tu care, în sfârșit, sosești
aici ca s-o pornești de la-nceput
îți simt prin fiecare filă mâna întinsă
pe care eu ți-o strâng la rândul meu,
Și astfel la drum, măsurând calea cât e de lungă,
uniți, păși-vom înainte!)
Sensul versurilor
Cântecul celebrează omul simplu și independent, cântând fiziologia și cugetul său. Este un îndemn la unitate și progres, depășind ororile războiului și construind o lume nouă, bazată pe înțelegere și colaborare.