Tu, ploaie fără nori, spre mine-ncet cobori
Mă uzi tu, dar nu vreau să apuc
De tine să mă usuc
Până la piele și printre țesături
Stai în picături, lasă-mi picături, vino-n picături.
Tu, ploaie din senin, ca un clandestin,
Te-ai deghizat în cea care mi-a șters
Soarele din mers, cu părul lung și fulgere-n priviri
Nu știu să-i mai respir, nu pot să-i mai respir.
Dacă așa e dragostea ta, eu mai bine mă lipsesc de ea
Tu, ploaie fără nori, spre mine tot cobori
Mă uzi tot, dar nu vreau să apuc
De tine să mă usuc
Până la piele și printre țesături
Stai în picături, lasă-mi picături.
Dacă așa e dragostea ta, eu mai bine mă lipsesc de ea..
Până când n-o mai ploua, doar deasupra mea,
Iar norii tăi vor fi mai prietenoși sau poate mai fricoși
C-o să-mi găsesc un cer mai iertător, de ploaie și de nori
De ploaie și de nori
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei despărțiri neașteptate, comparând persoana iubită cu o ploaie venită din senin. Naratorul se simte copleșit și preferă să renunțe la o astfel de dragoste, căutând un loc mai liniștit și mai iertător.