VRACIU:
M-am născut într-o seară de iarnă în ’97
Mama plângea și vorbea cu mine printre șoapte
Mi-a spus: băiatul meu, tocmai ai venit pe lume
Iar eu mă gândesc acum să îți dau și un nume
După 3 zile-am mers acasă, urmau zile grele
Lumea era și pe-atunci multă și plină de lichele
Sora mea mai mare era mândră cu un frate
Tata era și el plecat departe în străinătate
Îmi povestea bunica cum avea grijă de mine
Știu c-a făcut tot ce-a putut doar să îmi fie bine
Mă învăța de toate și m-alinta în mii de feluri
Iar acum mă păzește de sus căci a plecat în ceruri
Mulțumesc, bunico, că m-ai crescut și m-ai iubit
Sincer îmi pare rău că ai plecat și m-ai părăsit
Acum aș vrea să-ți spun în față că eu momentan sunt bine
Dar din păcate te-ai dus, ai plecat de lângă mine
REFREN x2:
Așa a fost să fie, viața merge înainte
Încerc să povestesc ce simt doar în câteva cuvinte
Realitatea este dură, dar sunt împăcat cu ea
Am pierdut persoane dragi ce nu le mai pot vedea
GaTo:
Așa a fost să fie, nu poți da timpu-napoi
Ce ai lăsat în spate îți scriu acum pe foi
Erai doar un pustan, acum major golan
Ar fi bine să n-ajungi ca tactu bețivan
Adună fapte bune și ferește-te de lume
Căci și cel mai bun tovarăș are gânduri păgâne
Nu te gândi la sume, căci banii sunt trecători
La fel cum se destramă un stol de păsări
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra amintirilor din copilărie, pierderea persoanelor dragi și acceptarea realității dure a vieții. Vorbitorul își exprimă sentimentele și recunoștința față de cei care l-au sprijinit.